Golesc totul într-un sac. Metafora vieții mele. Ca și cu sticla de lapte, de pe vremuri. Urlai în ea, până nu mai puteai, și apoi puneai capacul. Dopul. Cât să țină până la următoarea criză. Mama voastră de lepre leneșe. Până la șaizeci și șapte, ziceți? Ca ăștia noi să trăiască ca belferii? Caut sticla, nu mai e. S-a dus. Vremuri. Asta sună de-a dreptul obscen, îmi zic, și golesc totul într-un sac. Apoi iau o gură de whisky, îmi pun șapca pe cap și continui să tund gazonul. Leprele naibii, zici că-i stadion.
Abisuri 
Lasă un comentariu