Abisuri

(Continuarea de aici : https://abisurile.com/2024/05/11/ce-ne-a-fost-dat-sa-ne-fie-episodul-2/)

Peste două zile a venit la Brașov și am semnat contractul. În fine, cu peripeții căci, fiind pe firmă, nu ne doream ca apartamentul nostru să se transforme în hotel sau bordel sau whatever altă chestie dubioasă. N-a fost de acord să specificăm în contract că doar el, ca administrator al firmei, poate locui în apartament. Până la urmă a fost de acord să fie stipulat în contract că este obligat să ne anunțe cu N zile înainte când un al doilea sau un al treilea locatar ar trebui să locuiască. Ceea ce merită semnalat prin prisma celor ce aveau să se întâmple este faptul că a ținut să ne precizeze că 1) el preferă să locuiască în chirie, ce atâtea bătăi de cap cu proprietățile și 2) că are în plan să facă a doua facultate și să devină preot.

Preot?

Am ținut să precizez aceste două puncte pentru a scoate în evidență și caracterul premeditat al situației.

N-au trecut două zile că ne-a sunat. Cu o falca în cer și una în pământ, undeva pe la ora nouă și jumătate seara. Cum ne permiteam să-i trimitem lui notificarea de plată a întreținerii pentru luna decembrie când el n-are nimic de plătit pe decembrie? Până să îi explice soțul că nu noi eram de vină, fusese o eroare din partea administratorului de bloc, ne-a făcut cu ou și cu oțet. Că să avem grijă că el e avocat și știe cum merg lucrurile în sectorul imobiliar, că nu se lasă el escrocat cu una cu două, etc, etc. Când și-a terminat pledoaria legată de escrocii care eram, a început să urle că de ce hota nu e cu tiraj forțat. Că el nu poate trăi cu o hota care doar învârte aerul și nu-l scoate afară și că de ce nu i-am precizat clar ce fel de hota e. Abia ce-a putut soțul să spună că ar fi trebuit să știe, că doar a vizitat apartamentul și a semnat inventarul că ne-a amenințat că ne dă în judecată pentru că nu-i deservim o nevoie de bază, aceea de a putea mânca. I-am spus că nu putem sparge pereții să schimbăm hota, n-are decât să deschidă fereastra. Și a continuat așa, cu amenințări și aberații, până la zece și jumătate. Seara. Înainte să închidă, i-am adus aminte să ne trimită contorii. Gazul și lumina. Țin să spun că, după această întâmplare, am realizat că ceva nu e ok cu omul ăsta. Mi s-a făcut frică de ce poate fi capabil.

Zilele următoare ne-a tot sunat. Când pe mine, când pe soțul, dar n-am mai răspuns. Să ne trimită mail sau mesaj whatsapp, măcar să rămână undeva scris ce spune, și felul în care o spune.

Când a văzut că nu mai răspundem la telefon, a început cu mesajele cu amenințări de pe whatsapp. Că de ce a fost el obligat să semneze pe capotă? Că de ce nu a primit chitanța pentru banii dați pe echivalentul a două chirii? Că ne dă în judecată pentru abuz și escrocherie. Că vrea fier de călcat, că altfel pleacă. I-am spus că n-o să-i punem la dispoziție nici un fier de călcat. Într-un final a zis, bine, treacă de la el, că e un domn și-și ia el singur fierul de călcat. Apoi a început să dea căldura atât de sus, încât aplicația de pe telefon nu mai putea afișa numărul de grade – noi avem un sistem de gestiune a termostatelor de la distanță. Ultimul număr pe care l-a putut afișa, a fost 30. Da, 30 de grade. Zile la rând. Următoarea sâmbătă – cred că a fost cea mai geroasă zi din iarna asta în București – ne-a trimis mesaj că curge apă din centrală. Să facem ceva, că el nu poate trăi pe frigul ăla. Că, dacă nu facem ceva, el pleacă dar ne dă în judecată că nu-i asigurăm minimul decent de trai. Am făcut rost de numărul unui instalator și i-am pus în legătură. O mie șase sute de lei mai târziu, n-a mai curs apă din central. Tarif de urgență și de weekend. Fără chitanța. Fără urmă de element înlocuit. Dar, bineînțeles, să scădem totul din chirie. M-am tot gândit care-i faza cu toate reparațiile astea, că doar el le plătește. Și atunci mi s-a aprins un beculet. Poate că el doar zice că le plătește, și-și acoperă costul chiriei. Poate că acele reparații nici n-au existat vreodată. Poate că suntem în mijlocul unei mari escrocherii. Peste o săptămână ne-a scris că curge apă din cadita de la duș. O să se ocupe el de reparații, ca de obicei, noi doar să le scădem din chirie. Cabina de duș era proaspăt montată. Omul ăsta era pe cale să ne dărâme apartamentul, pe banii noștri. Nu i-am mai răspuns și ne-am angajat un avocat.

Astăzi tocmai ce am aflat că procesul civil a cărei rezolvare o așteptăm de la începutul lui aprilie, ca să îl putem evacua, a fost amânat de două ori data sentinței pe motiv că domnul chiriaș a depus un document în care specifică (el) că mi-a trimis 500000 lei în cont. El, nu banca. Fără semnătura și ștampila băncii. Doar o declarație proprie și personală. Cum ar veni, noi îi suntem datori lui.

Și amânarea a fost acceptată de tribunal. Acum așteptăm sfârșitul lui mai să se dovedească că n-a trimis nici un ban. Intre timp s-au strâns vreo 15 000 lei neplătiți, plus cheltuielile de judecată.

Continuarea e aici