Am reusit sa supravietuiesc vietii. Pana acum 5 minute cand realitatea din jurul meu a inceput sa prinda, incet, incet , forma. O forma straina de tot ceea ce cunoscusem pana acum 5 minute si o eternitate. Initial doar un contur delimitat de ramasitele ideilor preconcepute, inradacinate adanc in celalata realitate, cea prea utopica pentru a putea dura la nesfarsit.
Mai apoi un manunchi de lucruri comune si inutile, maturate in sila de mainile insangerate ale unor simplii trecatori nevinovati dar cu memorie inca intacta . Si, intr-un sfarsit, un tot dureros de real aruncat verde in fata si reprosat cu ardoare de o voce straina si grea.
Am supravietuit timp de o parte din viata dar greul abia a inceput. Incerc sa ma imaginez intr-o improbabila si practic imposibila supravietuire, calcand cu neliniste peste cadavre insangerate sub arcade inca nefinisate de faurari in fasa. Scenariul este insa mult prea macabru pentru ramasitele de inocenta amestecate cu cenusa imprasitata a trecutului. Ma asez intr-un colt al mintii si ma pun pe asteptare, sperand ca ideea salvatoare sa izbucneasca pe neasteptat, ca flacara unui foc mocnit dar inca nestins.
Ganduri inspirate de ideea aruncata de psi si preluata de scorpio si de Rokssana si de Tiberiu si de eclipsa si de Marina si Vero si de Ganguritu si de Redsky si de cutia cu maimute si de dictatura justitiei si de dagatha
Lasă un răspuns