Siretul se taraie obosit in urma talpii groase, fusese odata legat-nod dar timpul trece, apa curge, pietrele se sar cand nu se aluneca, peisajele se schimba, cand o frunza verde razleata, cand vreo zece rosiatice, cand tot restul galbene-portocalii, genul acela de culoare imposibil de povestit „cum, tu povestesti imaginile?” „ma mai apuca, din cand in cand”.
Bocancul gafaie prin noroiul moale, alunecos, ploua de trei zile, o ploaie lunga si fina, pe alocuri rece, cu miros de fum „iti mai aduci aminte toamna aceea?”, marginea-si strange stropii grosi, vascosi, santul ofteaza lung a iarna „cine sa mai creada azi in previziuni meteo, traieste-ti clipa sa ne fie sloganul”, obrazul devine rosu si rosul pe alocuri alb-siroaie curge in picuri fini de transpiratie. Undeva, in ceata, varful, doua piste energetice de capacitate ilimitata, o cruce de fier, un schit.
Pasii se raresc, maruntindu-se, dincolo de ei cineva suspina lung „Sa ne tragem putin sufletul”, pietrele acopera ecoul in aplauze inopinate alunecand fara sa vrea in bucati mici, iregulate, pietre devenite pietricele, pietricele-pietris, alb neregulat „mie-mi plac lucrurile transate cu exactitudine, margini bine delimitate, resposabilitati asumate” „tie ti-or placea multe, lumea functioneaza dupa capul ei”.
Fumul incearca norii cu degetul, serpuind in serpentine de jur imprejurul sfarsitului de saptamana, „week-end la Straja, da, da, cazare la Straja : centrala proprie, apa calda cat e ziua de lunga, un portocaliu cald, primavaratec, spatiu aerisit, perne moi cu vedere la munte”, undeva o pasare isi tanguie ziua, cat de lunga, panta, din ce in ce mai abrupta se arunca cu non-salanta tiroliana la vale „adrenalina mi-e hrana zilnica, de-i simt lipsa, unghiul imi intra la apa, striindu-se santuri-santuri pana nici „grohotis” nu mi se mai poate spune”.
De-o parte si de alta muntii isi cara cu naduf padurile, verde amarat de toamna tarzie scufundata in stropii cascadelor.
Cu un varf bine orientat bocancul isi taraie siretul pe o ultima suta de metri „sa avem o panorama pe masura efortului” se aude undeva inspre baza serpuiturii, ultima dintr-un sir initial nebanuit de mare. Ceata cedeaza cerintelor, evaporandu-se in picuri reci pe langa pasi din ce in ce mai desi. Aerul, rar, miroase a carnati afumati tavaliti doar atat cat trebuie in tigaie „jarul e de baza maica”, spunea tanti Camelia amestecand de zor la tocanita de cartofi „à la Pensiune Straja” si povestind la cine avea urechi sa auda „toamna asta e putin altfel, s-au facut de toate, vreme si chef sa fie ca restu-i scris in cartea de bucate”. Si asa si era, cat era ziua de mare. Ea la bucatarie, amestecand si gustand din cand in cand, conu’ Mihai cu grupurile „acu’ vin si de dincolo, polonezii-s ciorchine anu’ asta”.
De sus totul pare mic „cu cat esti mai sus cu atat lucrurile-ti par mai mici”: valea, telescaunul, Vila Alpin, fumul … Siretul se opreste brusc, transpiratia-l podideste rapunandu-l lat, fix peste botul innoroit al bocancului, se aud tropaituri de jur imprejur, se formeaza incet un cerc, talpi groase, pline de noroi, se opresc cu toatele rapuse de oboseala intr-o tacere rotunda. „Acestea fiind spuse, sa profitam de linistea cercului cat ne-or tine pingelele, ca a meritat efortul”.
Acest articol a fost scris pentru Sperblog 2013.
Abisuri 
Răspunde-i lui GoutteDeReve Anulează răspunsul