Sari la conținut
Abisuri

Abisuri

In cautarea adevarului interior

  • About
  • Contact
  • Fictiune
  • Calatorii
  • Carti, filme, piese de teatru, concerte
  • Calatorii
  • Fara cuvine
  • Societate
  • Retete
  • Subscribe Facebook

SF – ceasul lui Michel

Publicat pe decembrie 21, 2017august 4, 2022 De abisurile

Mark

Mark este tipul de bărbat de care orice tipă visează să se îndrăgostească. O doză de indiferenţă cât să stârnească cheful, o privire oblică cât să te crezi cel mai important lucru de pe suprafaţă Pământului şi totul e jucat.

M-am îndrăgostit de Mark într-o miercuri în faţa barului lui O’Hara. A fost un fel de scurtcircuit între două emisfere complet decalate. Ploua mărunt şi mirosea a iarnă. Mă înfofolisem bine şi-mi trăsesem fularul de trei ori în jurul gâtului. Fusese de ajuns o privire, genul acela de privire complet indiferentă, şi gata. Ne îndrăgostisem subit şi veşnic.

Din momentul acela, în faţa barului lui O’Hara, eu şi Mark am devenit un întreg perfect sincronizat. O fiinţă unică, perfectă. Suntem totul în unul şi amândoi într-un tot. Un duo fără decalaje. Binomul perfect.

 

Azi trebuia să ne întâlnim la 5 în faţă celor 100 de trepte şi Mark nu a venit. Cum nu-i stă în fire să întârzie, la 6 fără zece m-am decis să-l sun pe Michel. Mark şi Michel sunt prieteni vechi. Pe la 10 ani se îndrăgostiseră amândoi de Tracy, apoi renunţaseră amândoi. Erau prea complicate fetele.

Las să sune lung, zece târâituri, nici urmă de Michel. Mă gândesc că încurcasem ziua, îmi consult dată pe mobil. E ziua şi ora convenită. Marţi, 15 la ora 5. E frig şi beznă şi mi se face deodată frică. E un fel de linişte albastră. Dincolo de orizont cartierul pare mort. La şase şi zece mă decid s-o iau spre casă, prin Trinity Square. Trinity Square e înecat în beznă. Nici picior de om. Nimic. Doar eu şi sunetul ciudat al paşilor. La colţ cu Accapulco Bulevard, un câine negru cu blană pătată de ulei îmi taie calea. Are o privire goală, îngheţată de spaima. Îmi ridic gulerul gri şi continui spre Maddison Avenue.

La fel de pustiu ca peste tot, Maddison Avenue arată cumva ciudat. Nu pot descrie din prima senzaţia de ciudat. Este şi parcă nu este Maddison Avenue. Încerc să analizez senzaţia. Clădirile par moarte, înghiţite de o ceaţă grea. O ceaţă ciudată, albastră ca respiraţia unui muribund. Deodată aud ceva. Un fel de spasm înecat, un fel de tuse de jur împrejur şi deodată, de nicăieri, un morman de carpe amestecate aruncate în mijlocul străzii. O grămadă cleioasă, multicoloră. Mă ascund după un stejar şi aştept. Îmi vâjâie capul şi fiecare respiraţie îmi pare claxon. Mă gândesc la Mark şi încerc respiraţia ventrală. Inspir, număr până la trei, expir. Ce ar fi făcut Mark în locul meu? Inspir, număr până la trei, expir, îmi iau inima în dinţi şi mă îndrept spre mormanul de carpe. Un tricou gri, un trening roşu, un rest de cămaşă, o şosetă roasă şi doi blugi. Toate amestecate într-un fel de clei puturos. Instinctul îmi spune să las totul şi să fug, curiozitatea mă face să dau naibii instinctul şi să caut să înţeleg originea mormanului. Iau o creangă căzută din stejar şi, tremurând, ating claia de carpe. Un miros de acru amar mă învăluie subit. Îmi vine să vomit dar mă abţin. Iz de moarte amestecat cu carpe. Deodată ceva sclipitor în mormanul de carpe îmi atrage privirea. Un cadran de ceas Lip spart arată cinci fără zece. Dintotdeauna mi-au plăcut ceasurile Lip. Din simplul motiv că bunicul avea unul de care îmi povestea când eram mică. Îl cumpărase pe vremea când era marinar, din port de la Odessa şi-l păstrase până la moarte.

Michel avea un ceas Lip cu curea neagră, cu cusătură verde. Fusese primul lucru pe care îl remarcasem la Michel şi probabil de aceea îl plăcusem din primul moment. Avea ceva comun cu bunicul.

Îmi trag mâneca peste palma dreapta şi reuşesc să extrag într-un final cadranul spart din claia de haine. Privirea mi se agaţă de un detaliu şi încremenesc. De cadranul spart stă agăţată o bucată de curea neagră cu cusătură verde.

Este ceasul lui Michel.

Încep să tremur şi simt că mă descompun. Tremur şi fug. Simt că trebuie să fug. Întotdeauna am considerat primul instict drept salvator. Mă gândesc la Mark şi-mi recapăt suflul. Mark ar fi rămas calm şi ar fi analizat situaţia la rece. Suntem totul în unul şi amândoi într-un tot. Un duo fără decalaje. Binomul perfect. Inspir, respir, încerc să găsesc o logică la toate.

La intersecţia cu Summerset Bulevard cerul devine albastru. O lumină, albastră, ciudată. Mă opresc brusc, din nou, îngrozită de un nou spasm înecat. O nouă claie de haine amestecate într-un fel de sos ciudat aterizează 5 metri în faţa mea. Cineva se îneacă cu haine. Haine şi oase. O tibia zace scuipată în stânga , un talus la marginea trotuarului. Inspir, respir, găsesc logica. Cineva se îneacă cu oameni. Îmi vine din nou să vomit şi, din nou, mă abţin.

Deodată simt o respiraţie în ceafă. O prezenţă invizibilă respiră. Mă gândesc din nou la Mark şi la ce ar fi făcut Mark în locul meu. Momentul e prea intens, nu găsesc răspunsul, mă întorc brusc. În spate, nimeni. Eman dopamină şi continui să fug. Simt în continuare prezenţa invizibilă urmărindu-mă şi continui să fug. Trebuie să existe o logică la tot ce mi se întâmplă. Unde sunt oamenii?

Unde e Mark?

Deodată totul devine clar. Mark ar fi luptat cu frica, mintea lui nu s-ar fi lăsat niciodată pradă timpului. Mintea lui n-ar fi evadat niciodată din prezent ca să se refugieze în viitor sau în trecut. Mark ar fi trăit momentul prezent. Devin deodată Mark şi nivelul de dopamină scade. Inspir, respir, prezenţa invizibilă e din ce în ce mai departe. Cu gândul la Mark găsesc logica . Prezenţa invizibilă se hrăneşte cu frica oamenilor. Trăiesc prezentul şi-mi păstrez calmul. Inspir, respir, supravieţuiesc. Trebuie să existe scăpare!

În spate cineva continuă să se înece cu haine şi oameni.

Partajează asta:

  • Twitter
  • Facebook

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Similare

Publicat în FictiuneEtichetat frica, mark, SF

Publicat de abisurile

In cautarea adevarului interior Vezi toate articolele lui abisurile

Navigare în articol

Articol anterior Capul în nori și pletele în vânt
Articol următor Nimic nu e pierdut

2 gânduri despre „SF – ceasul lui Michel”

  1. doar verde decembrie 22, 20178:50 am Răspunde

    Este un îndemn curat, de a trăi în prezent! Mulțumesc!

    1. abisurile decembrie 22, 20178:53 am Răspunde

      Una dintre primele mele incercari SF. Mai de voie, mai de nevoie. Multumesc !

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhive

  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • februarie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • iunie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • martie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • noiembrie 2018
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • august 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • martie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013
  • iunie 2013
  • mai 2013
  • aprilie 2013
  • martie 2013
  • februarie 2013
  • ianuarie 2013
  • decembrie 2012
  • noiembrie 2012
  • octombrie 2012
  • septembrie 2012
  • august 2012
  • iulie 2012
  • iunie 2012
  • mai 2012
  • aprilie 2012
  • martie 2012
  • februarie 2012
  • ianuarie 2012
  • decembrie 2011
  • noiembrie 2011
  • octombrie 2011
  • septembrie 2011
  • iulie 2011
  • iunie 2011
Blog la WordPress.com.
  • Urmărește Urmăresc
    • Abisuri
    • Alătură-te altor 1.026 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Abisuri
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Copiază legătură scurtă
    • Raportează acest conținut
    • Vezi articolul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: