2019 – Florin Iaru si Marius Chivu
După o reflecție la rece, nu a fost chiar foarte rău. Am cunoscut oameni interesanți, am învățat reguli de bază, mi-am dat seama că scriu prost, am înțeles că “a scrie” este mai mult decât a înșirui metaforele una după alta. Trebuie să menționez că structura și conținutul cursului au adresat în primul și în primul rând proza scurtă. Și regulile de scriere creativă au fost cele create și folosite de americani.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost partea despre psihologia personajelor și a relațiilor dintre ele. Ceea ce m-a enervat cel mai tare a fost faptul că am fost – și sunt în continuare – în pană de idei originale.
În general poveștile mele au impresionat relativ puțin. O singură dată am obținut un gen de “ouau” general și asta la o poveste erotică. “Oau”-ul personal a rezonat mult timp în capul meu : de unde și până unde și ce naiba o vrea să spună asta? Nici azi nu stiu exact de ce.
Alte două povești – una despre o nuntă și alta despre o înmormântare – au devenit mișto doar după ce Florin Iaru le-a schimbat un pic “pe ici pe colo”. Chestia cea mai faină a fost atunci când, ștergând ultimul paragraf, povestea cu înmormântarea a devenit brusc cu adevărat “ouau”. Atât de simplu, nu? În realitate este al naibii de complicat.
Pe de alta parte …
Sunt (uneori) de toată jena, literar abordând problema. Bine, exagerez, dar adevărul ăsta este. Revenind la cursul de creative writing.
În primul rând este un curs despre citit. Am avut o bibliografie de 2 pagini de titluri pe care a trebuit să le citim pe parcursul cursului. Adică în 8 săptămâni. Poza pusă aici reprezinta o mică parte din ce am reușit să adun. Să adun, nu să citesc. Căci cursul de creative writing este pentru cei ce au foarte mult timp la dispoziție. Sau pentru cei care au capacitatea de a face zece chestii în același timp. Eu încă nu pot. Adică pot, dar durează puțin și apoi trebuie să recuperez o săptămână.
Legat de asta, am realizat că nu îmi place să citesc sub presiune. Îmi pare că se duce naibii plăcerea de a citi. Dar am intrat în horă și am jucat până la o virgulă. La naiba cu virgulele, ratez multe. Dar accept criticile și rabd. Căci, cursul de creative writing este despre răbdare și acceptare. Am scris la teme date – 2 pe săptămână – și săptămâna de după, de cele mai multe ori s-a cam spălat pe jos cu textele noastre. Recunosc că, citite cu voce tare, unele pasaje chiar sunau anapoda rău. Ni s-au explicat chestii pertinente și ni s-au dau exemple decum ar trebui să. Ceea ce a fost ok..
Partea care nu m-a încântat pe mine, personal, este aceea că s-a căutat, mai presus de toate, ideea. Nu stilul. Astfel s-a ajuns în situația în care texte scrise cu picioarele au căpătat valoare în ochii evaluatorului numai pentru că au adus o idee remarcabilă. O fi oare criteriul esențial care stă în spatele tuturor premiilor literare din România? Greu de înțeles dar am încercat să iau partea bună, challenge-ul de a găsi idei. E fix punctul meu slab. Cred că am fost unul dintre cursanții cu cele mai puține idei. După cursurile de creative writing, cu atâtea critici aduse, m-am intrebat dacă voi mai găsi vreodată curajul și plăcerea de a scrie. Dacă nu cumva voi ajunge un om învins de un sistem. Apropo de sistem, in momentul in care frecventam primul curs de creative writing (asta era înainte de pandemie), mi-am dat demisia de la muncă.
Da, omul în luptă cu sistemul.
Acum că m-am descărcat, mă duc sa dau cu mătura și cu mop-ul, ca să excelez și eu în ceva. Chit că un HR din România timpurilor noastre n-ar fi de acord cu ideea, îmi mențin poziția “anti sistem” și afirm cu convingere “motivația este principalul motor”. Metaforic vorbind sau nu.
În încheiere aș spune că “per total” mi-a plăcut cu toate că am fost tentată să renunț de vreo două ori, atunci când mi s-a părut subit că eram pe cale să nu devin niciodată Marius Chivu. Apoi, când am realizat că nici nu-mi doresc să devin vreodată Marius Chivu, am continuat. Și cred că am făcut foarte bine. De atunci, de când am realizat că nu voi deveni niciodată Marius Chivu, nu am prea mai scris. Sună trist dar asta este …
Abisuri 