Abisuri

Pentru că sunt defazată (a se înţelege un pas înaintea sau unul în urma epocii) şi pentru că mi s-a demonstrat  „negru pe alb” în stilul „trasa de mânecă de cititori” cum că abstractul cuvintelor mele e mult prea abstract pentru a putea atinge un oarecare scop iniţial – între noi fie vorba scopul meu iniţial nu prea era clar definit căci nu-s nici „pentru sută la sută” şi nici „contra sută la sută”, pentru toate astea şi mai ales pentru că nu vreau să rămân datoare, m-am gândit că ar fi poate momentul să revin cu o explicaţie la articolul cu pricina.

Ceea ce vroiam să subliniez acolo era faptul că suntem ceea ce „decide” media. „Per globalu” dacă doriţi. Că fiecare „etapă” că să-i spunem aşa există pentru că altfel nu s-a putut, că două cai nu se aseamănă între ele (luaţi două naţii şi comparaţi-le evoluţia, nu ştiu câte puncte comune veţi găsi), pentru că (virgulă) comportamentul colectiv dictează tarele / non- tarele unei societăţi. Relativ la advertoriale pe blog : există pentru că asta cere piaţa. Există în volum mare şi de calitate în general proastă pentru că piaţă accepta asta. Când nimeni nu va mai citi probabil nimeni nu va mai scrie. Sponsorii acceptă kitsch-uri, blogerii se înghesuie la kitsch-uri – şi aici începe cercul vicios – un kitsch este în general o chestie simplă, la îndemâna oricărui ins ce nu doreşte, nu poate, nu are timp, nu vrea să se investească mai mult decât cere sponsorul (remarcaţi cercul sper) – un kitsch reprezintă deci un act rapid ce răspunde la cerinţe, un act pretabil la volume mari şi multe şi chiar în paralel (multitaskingul de care vorbeam în citatul articol).

Epoca în care evoluăm azi este epoca „low-costului” în care forma contează mai mult decât conţinutul. Epoca volumelor mari pe bani puţini, epoca adoptată pe principiul “supravieţuieşte cine poate”. “Mai marii” epocii au decis să judece totul după criterii “SEO” (deci orice, orice în afară de conţinut, atâta vreme cât există linkuri şi trimiteri şi alte chestii din astea complet paralele cu conţinutul) şi muritorii s-au adaptat epocii, şi-au creat forme care să respecte criteriile în vigoare, şi-au obţinut PR dorit, au tras concluzia că merge repede şi e la îndemână oricui (ştiţi povestea lui Făt Frumos ce creştea într-o noapte cât alţii într-un an ? ) şi tot aşa, s-au molipsit unul de la altul. Cerc vicios de ceva vreme bună … Un cerc din ce în ce mai strâmt , atât de strâmt încât nici măcar jurnaliştii cu „acte în regulă” nu se mai regăsesc (consideraţi că citiţi articole de doi bani? Ei bine va informez că cititi articole scrise la normă „3 articole pe zi, 18 lei articolul) ce să mai vorbim atunci de bloggerii care sunt dispuşi să scrie la „kil” (2 lei / kilu ?) Atâta vreme cât piaţa cere scrieri la „kil” se vor găsi o sumedenie de Feţi Frumoşi să scrie la kil. A nu se înţelege că-s împotriva adevertorialelor m-aş simţi ipocrită într-o altfel de ipostază. Sunt împotriva advertorialelor scrise prost, pe bandă, genul de articole pe care orice copil de 10 ani le poate scrie. Sunt împotriva sponsorilor ce acceptă astfel de articole (desigur, au şi ei motivele lor, la fel de profunde ca şi articolele cu pricina).

Revenind la epoca actuală, epoca „low cost” şi a kitsch-urilor de tot felul este „urma noastră”, talpa lăsată în virtual, că suntem sau nu de acord este ceea ce ne defineşte la nivel colectiv, este felul în care se va vorbi de noi peste zece ani. Vă mai amintiţi „vremea tarabelor unde se vindeau de toate, a firmuliţelor la colţ de stradă cu reclame dese, colorate şi intermitente? Va bucuraţi că aţi trecut „peste”? Aţi conştientizat cum şi mai ales când s-a petrecut trecerea? Aşa va trece şi epoca actuală, reacţiile de tot felul îi voi accelera sau poate (doamne’ fereşte) încetini trecerea.

Sper ca de data asta să fi fost mai explicit.