Abisuri

De dezamagita fusese si inca de atatea ori ca nu-i ajungeau zilele anului sa le enumere pe toate. De atata amar de numere devenise imuna „trec toate, scopul in sine e mai prejos decat momentul, sa ne revedem deci prioritatile oameni buni”.

Sloganul si-l construise mai de voie, mai de nevoie „toti avem nevoie de un punct de sprijin, suntem , intr-o oarecare masura, prizonierii propriilor principii” si-l folosea de fiecare data cand simtea ca-i ajunge cutitul la os. Ultima oara rana-i fusese cu atat mai dureroasa cu cat lovitura venise pe nepusa masa, dintr-o directie complet aleatoare. Era o dimineata tanguita de toamna tarzie, florile se ofileau de capul lor, ploaia tragea la somn, televizorul mergea in bucla, stirile se insirau toate in cam aceasi ordine ca si-n alte zile. Metaforele isi luasera o pauza lunga „avem ceva restanta la concediu, ne permitem si noi din cand in cand”

La un moment dat cineva s-a trezit vorbind, voce groasa timbru baritonal, ritm alert, naduf in rafale. Omul avea dreptatea lui, argumentata cu exemple apasate de experienta anilor trecuti peste si certitudinea propriului talent innascut si transmis mai departe. „Nu inteleg si pace de ce n-a prins, era facut special sa prinda, era uns pe toata partile si apoi transpus intr-o forma atractiva, muzica dulce, rima ajustata”.

Masurand intensitatea nadufului intre doua fraze, a inceput sa inteleaga. Dezamagirea-i era undeva stransa intre doua proprii amintiri similare, genul de intamplari „fix altfel decat te-ai fi asteptat”, intamplari rascolitoare de principii, propria imagine cu fundu’n sus, metafore stiva langa lada de gunoi, cutit pana aproape de os, iluzii date pe degeaba, volume mari, pret revazut, adaptat la context.

Masurand intensitatea nadufului intre doua fraze a inceput intr-un sfarsit sa relativizeze „la naiba cu scopurile astea, in definitiv mult prea ieftine pentru insamnatatea momentului precis”.

Astfel si-a inceput procesul de imunizare.